Cuhureștii de Sus este un sat, reședință de comună în raionul Florești, din Republica Moldova. [1]
Satul este situat la 47.5515 - latitudine nordică și 28.3312 -
longitudine estică, având o suprafață de aproximativ 2.80 kilometri
pătrați, cu un perimetru de 8.57 km. [2]
Satul se află la o distanță de 123 km de orașul Chișinău, la 45 km de la Soroca, 28 km – Florești și 6 km până la stația calei ferate Unchitești.
Comuna Cuhureștii de Sus are o suprafață totală de 36.03 kilometri pătrați, fiind cuprinsă într-un perimetru de 39.17 km. [2] Din componența comunei fac parte 3 localități: Unchitești, Cuhureștii de Sus, Nicolaevca. Suprafața totală a localităților din cadrul comunei alcătuiește aproximativ 4.99 kilometri pătrați.
Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău).[4]
La sfârșitul secolului al XVIII-lea, satul a devenit proprietatea boierilor Radu Bogdan și Dumitrache Mileghi.
Bogdaneștii și Melengheștii vor stăpâni impreună Cuhureștii de Sus până
la sfârșitul secolului XIX, de numele lor fiind legată creșterea si
modernizarea acestui sat. Ioan C. Bogdan
a fost cel care în anii 1849-1850 repară biserica de lemn pe cheltuiala
sa și v-a construi o nouă biserică de piatră, cu același hram Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil sfințită în 1874.[5]
Ultimii proprietari ai satului au fost copii lui Ioan C. Bogdan: Eugenia, Vasile și Alexandrina. Pe vremea lui Vasile Bogdan (1859-1912) au fost deschise școlile primare de zemstvă la Cuhureștii de Sus (cu clasa de meserii, 1886) și Cuhureștii de Jos (1896), s-a construit clădirea școlii primare (1905), o moară, fabrica de caramida, ambulatoriul și alte edificii importante, unele existente și azi.[5]
După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cuhureștii de Sus a făcut parte din componența României, în Plasa Cotiugenii-Mari a județului Soroca. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități de ucraineni și de evrei.[6] Numărul gospodăriilor țărănești din sat era de 229, iar numarul populației de 1,322 de locuitori. La acea vreme aici activa o scoală primară; un gimnaziu industrial, care în decurs de 4 ani pregătea maiștri cu specializările: lăcătuș, tâmplar, rotar, botnar, strungar, turnător; două biserici; două mori cu valțuri; o oloiniță; un cămin cultural în care se afla Marele Mut (cinematograful nesonorizat); o cooperativă comercială Agro; mai multe prăvălii particulare; o farmacie; o haltă a căii ferate; o primărie; un post de jandarmi; o percepție; o frizerie; o popotă; o croitorie; o cizmărie; o măcelări;, o batoză; două tractoare "Fordson" și o limuzină particulară. Deasemenea în sat era cantonat în fostul conac al boierului Bogdan un batalion al regimentului 39 de infanterie. Pentru perioada interbelică într-o comună acestea prezentau o bogăție și un mediu viabil.[7] În anii 1936-1938 satul a gazduit echipe culturale regale. În anul 1938 Cuhureștii de Sus a fost declarat sat-model.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940, reintrând în componența României în perioada 1941-1944. Apoi, Basarabia a fost reocupată de către URSS în anul 1944 și integrată în componența RSS Moldova.
Începând din anul 1991, satul Cuhureștii de Sus face parte din raionul Florești.
Conform recensământului din anul 2004, satul are 1,621 locuitori, preponderent moldoveni (români), reprezentând 96.92% din populație; populația la nivelul comunei Cuhureștii de Sus constituie 2,441 de oameni, 48.26% fiind bărbați iar 51.74% femei. Compoziția etnică a populația comunei arată în felul următor: 92.01% - moldoveni/români, 6.47% - ucraineni, 1.19% - ruși, 0.00% - găgăuzi, 0.04% - bulgari, 0.00% - evrei, 0.00% - polonezi, 0.00% - țigani, 0.29% - alte etnii.[8]
În prezent în satul Cuhureștii de Sus există 788 gospodării casnice, asociații agricole Olver-agro SRL și Ervas-agro SRL, ocol silvic, moară, oloiniță, filiala băncii comerciale Banca de Economii, spital de circumscripție, școala profesionala polivalentă Nr.2, liceu teoretic, cinematograf, 4 biblioteci, 2 farmacii, farmacie veterinara, oficiu poștal, secție de poliție, parc, stadion.[5]
Satul se află la o distanță de 123 km de orașul Chișinău, la 45 km de la Soroca, 28 km – Florești și 6 km până la stația calei ferate Unchitești.
Comuna Cuhureștii de Sus are o suprafață totală de 36.03 kilometri pătrați, fiind cuprinsă într-un perimetru de 39.17 km. [2] Din componența comunei fac parte 3 localități: Unchitești, Cuhureștii de Sus, Nicolaevca. Suprafața totală a localităților din cadrul comunei alcătuiește aproximativ 4.99 kilometri pătrați.
Istorie
Satul Cuhurești (întâlnit și sub forma Cuhareuți sau Cuharevți) este atestat oficial pentru prima dată într-un document din data de 20 decembrie 1437 într-o carte domnească de voievozii Ilie și Ștefan, urmașii lui Alexandru cel Bun în proprietatea lui Mihail de la Dorohoi.[3] La 17 octombrie 1483, pe timpul domniei lui Ștefan cel Mare, satul Cuharești e menționat ca localitate de hotar cu Uncheteștii, a Principatului Moldovei.Prin Tratatul de pace de la București, semnat pe 16/28 mai 1812, între Imperiul Rus și Imperiul Otoman, la încheierea războiului ruso-turc din 1806 – 1812, Rusia a ocupat teritoriul de est al Moldovei dintre Prut și Nistru, pe care l-a alăturat Ținutului Hotin și Basarabiei/Bugeacului luate de la Turci, denumind ansamblul Basarabia (în 1813) și transformându-l într-o gubernie împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău).[4]
Ultimii proprietari ai satului au fost copii lui Ioan C. Bogdan: Eugenia, Vasile și Alexandrina. Pe vremea lui Vasile Bogdan (1859-1912) au fost deschise școlile primare de zemstvă la Cuhureștii de Sus (cu clasa de meserii, 1886) și Cuhureștii de Jos (1896), s-a construit clădirea școlii primare (1905), o moară, fabrica de caramida, ambulatoriul și alte edificii importante, unele existente și azi.[5]
După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Cuhureștii de Sus a făcut parte din componența României, în Plasa Cotiugenii-Mari a județului Soroca. Pe atunci, majoritatea populației era formată din români, existând și comunități de ucraineni și de evrei.[6] Numărul gospodăriilor țărănești din sat era de 229, iar numarul populației de 1,322 de locuitori. La acea vreme aici activa o scoală primară; un gimnaziu industrial, care în decurs de 4 ani pregătea maiștri cu specializările: lăcătuș, tâmplar, rotar, botnar, strungar, turnător; două biserici; două mori cu valțuri; o oloiniță; un cămin cultural în care se afla Marele Mut (cinematograful nesonorizat); o cooperativă comercială Agro; mai multe prăvălii particulare; o farmacie; o haltă a căii ferate; o primărie; un post de jandarmi; o percepție; o frizerie; o popotă; o croitorie; o cizmărie; o măcelări;, o batoză; două tractoare "Fordson" și o limuzină particulară. Deasemenea în sat era cantonat în fostul conac al boierului Bogdan un batalion al regimentului 39 de infanterie. Pentru perioada interbelică într-o comună acestea prezentau o bogăție și un mediu viabil.[7] În anii 1936-1938 satul a gazduit echipe culturale regale. În anul 1938 Cuhureștii de Sus a fost declarat sat-model.
Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (1939), Basarabia a fost anexată de către URSS la 28 iunie 1940, reintrând în componența României în perioada 1941-1944. Apoi, Basarabia a fost reocupată de către URSS în anul 1944 și integrată în componența RSS Moldova.
Începând din anul 1991, satul Cuhureștii de Sus face parte din raionul Florești.
Conform recensământului din anul 2004, satul are 1,621 locuitori, preponderent moldoveni (români), reprezentând 96.92% din populație; populația la nivelul comunei Cuhureștii de Sus constituie 2,441 de oameni, 48.26% fiind bărbați iar 51.74% femei. Compoziția etnică a populația comunei arată în felul următor: 92.01% - moldoveni/români, 6.47% - ucraineni, 1.19% - ruși, 0.00% - găgăuzi, 0.04% - bulgari, 0.00% - evrei, 0.00% - polonezi, 0.00% - țigani, 0.29% - alte etnii.[8]
În prezent în satul Cuhureștii de Sus există 788 gospodării casnice, asociații agricole Olver-agro SRL și Ervas-agro SRL, ocol silvic, moară, oloiniță, filiala băncii comerciale Banca de Economii, spital de circumscripție, școala profesionala polivalentă Nr.2, liceu teoretic, cinematograf, 4 biblioteci, 2 farmacii, farmacie veterinara, oficiu poștal, secție de poliție, parc, stadion.[5]
Populație
- 1835: 470 (255 barbati 215 femei)[5]
- 1997: 2,120 de cetățeni (recensământ)
- 2004: 1,621 (recensământ)
Puncte de interes
În Cuhureștii de Sus, se află Biserica Sfânta Treime, care a fost construită după proiectul vestitului arhitect Alexei Șciusev. Construcția a început în anul 1913 sub stăpânirea imperiului rus, finalizată în 1930, pe timpul României Mari și protejată de către sovietici datorită autorității pe care o avea în acele timpuri arhitectul Șciusev.Personalități
- Ion Drabenco (1929 - 2010) - fizician, inventator al URSS, profesor universitar, doctor habilitat în științe tehnice, laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1974).
- Constantin I. Cozub (1925 - 2008) - om de stat, doctor în științe economice, economist emerit.
- Constantin N. Cozub (1931-2009) - doctor în medicină. Om emerit din Republica Moldova.
- Gheorghe Cozub (1937-2009) - inginer-enolog, vinificator emerit al Republicii Moldova și al Franței, profesor universitar, doctor habilitat în științe tehnice, de două ori laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova (1974; 1983), membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei din 1993.
- Nicolae Fruntaș (1935) - medic-generalist, profesor universitar, doctor habilitat în științe medicale. Este autor și coautor a peste 130 de lucrări științifice, inclusiv 3 monografii, 2 invenții și 61 propuneri-inovații.
- Dumitrache Mileghi (1813-1890) – proprietar al moșiei Cuhurești de Sus, s-a stabilit la Iași, unde a desfășurat o bogată activitate politică în preajma și în zilele Unirii Principatelor, activând sub Alexandru Ioan Cuza în calitate de Director al Ministerului Dreptății, iar apoi Președinte al curții de Apel.
- Maria Sagaidac (1942) - matematician, pedagog, actriță de cinema, doctor în științe fizico-matematice. Are 30 studii științifice în domeniul matematicii. Laureată a concursului Antena de Aur. Maestru al artei. Cetățean de onoare a comunei Cuhurești de Sus.
Note
- ^ Monitorul Oficial al R. Moldova nr.16/53 din 29.01.2002. Legea nr. 764-XV/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova.
- ^ a b Harta Topografică a Republicii Moldova 1:200,000 (actualizată în anul 2004)
- ^ Documenta Romaniae Historica. A. Moldova. Vol. 1. Bucuresti, 1975.
- ^ Lucian Predescu - Enciclopedia României (Ed. Cugetarea – Georgescu Delafras, București, 1940), p. 563
- ^ a b c d Andrieș-Tabac, Silviu. Cuhureștii de Sus, în Localitățile Republicii Moldova. Itinerar documentar-publicistic ilustrat. Chișinău, 2005.
- ^ Баренбойм, Моисей Михайлович. Еврейское общество с. Кугурешты до 1940 года. = Barenboim, Moisei M. Comunitatea evreiască din s. Cuhurești până în anul 1940.
- ^ Drabenco, Ion. Sub semnul unirii: Memoria satului. Literatura și Arta: 22 iunie 2000. 25(2861) (PDF)
- ^ Biroul Național de Statistică a Republicii Moldova. Rezultatele Recensământului Populației din 2004.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu